Deșteptare în ninsoare

 

 

 

Ziua iată-i dezmierdată

Cu-adierea în ninsoare

Și spre zarea încuiată

Fulgii bat din aripioare.

 

Vrând oricare să se-agațe

De ceva mai sus să fie

Pe când tihna-i prinde-n brațe

Să-i prefacă-n Poezie.

 

Adunându-i în silabe

Cu vocale toate-n rime

Versuri azurii și dalbe

Să lucească-n prospețime.

 

Cerul cred că-i înțeles cu

Codru-n stele să-l alinte -

Parcă domnul Eminescu

A pictat lumea-n cuvinte.

 

De a răsfățat-o-n fraze

Pline în ecou de aștri

Că în cetina lor brazii

S-au trezit că sunt albaștri.

 

Iară măgura ce-n seară

Tot căta supărăcioasă

Se văzu ca-n primăvară

Îmbrăcată în mireasă.

 

Doar pe unde roșii spuse

De scoruși mai rup lumina

Dumnezeu, se vede, puse

Mângâierea Sa cu mâna.

Victor Bragagiu