Din toamnă

În curcubeiele de toamnă

E dictatura de nuanțe

Care ne cheamă, ne îndeamnă

Spre nebunia de distanțe.

Ne poartă drumurile noastre

Cu aripi, strigăte și vise

Spre orizonturile-albastre

Cu așteptările prezise.

Iar cârdurile ca și salbe

Se-nșiră boltei diademe,

Strigarea lebedelor dalbe

Ucide orice teoreme.

Dorul tot pierde din putere

Încărunțind tăcut în viață,

Iar frunze încercând să spere

De adieri încă s-agață.

Privirile în ceruri sapă

Mâhnirile în traiectorii

Pe oglindirile de apă

Bat presimțirile ninsorii.

Și parcă trec norii agale,

Iar Vremea s-așeză din trudă

Pictând inele anuale

Pe-a salciei oglindă udă.

Foițe cad din calendare

Mirându-se numai de date

Și inimile pleacă-n zare

Cu stolurile-nsingurate.
Victor Bragagiu