Lacul întins e ca un talger
Iar după el norii cărunți
Se buluciră peste margini
Ca și ghețari severi din munți.
Precum iluminarea trece
Codrul se schimbă-n colorit
Când arde-ntreg, când umbră rece
Pare-n funigine vopsit.
Ploioasele zile se zvântă
Și albăstrimi din nori iar ies
Cât de solemn cerul s-avântă!
Cât de festiv e-ntregul șes!
Vântul pierdu lama rafalei,
Pământu-n Soare e turnat
Ca și picturile-n vitralii
Verdele frunze-i luminat.
Pe-ale bisericii icoane
Prin geam spre veșnic avântați
Cu-ale nesomnului coroane
Privesc și sfinți și împărați.
Interiorul catedralei
Pământ e liber, iar prin geam
Ecou de coruri triumfale
Îmi este dat ca să mai am.
Natură, infinită zare
Eu slujba-ndelungată-a ta
Învăluit de-nfiorare
În sfinte lacrimi voi păstra.
1956
Traducere V.Bragagiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu