Ninsoare cu Lună

 

 

 

Când tihna s-adună

Cu vremea în cale

Din floarea de Lună

Vin dalbe petale.

 

Iar noaptea în gene

Visările-și strânge-n

Plutire de pene

Și lacrimi de înger.

 

Din stele cad șoapte

În raze tivite

Din noapte, prin noapte

Cu-argint potrivite.

 

În plasa tăcerii

Se prinseră-n fire

Plăcere vederii

Și-n suflet albire.

 

S-așează pe față

Ușoară răcoare

Și-un basm se înalță

Din timp în ninsoare.

 

Se-ncurcă cu fulgii

Din roiuri plăpânde

În mine ajunge

Și-n duh ca în gând e.

 

Aș vrea a-i propune

Vorbire divină,

Dar prea e minune

Ninsoarea-n lumină.

 

Eu singur poveste

Mă simt fără zise,

Iar viața îmi este

În pace și vise.

Victor Bragagiu