duminică, 22 ianuarie 2017

Boris Pasternak




Înghețuri

Soarele-n pâcla doar trezită
Stă ca un stâlp de foc în fum,
Ca într-o poză spălăcită
Cred că și eu arăt acum.

Cât n-a ieși din ceață bine
S-arate lacul luminat
Nu m-or vedea pomii pe mine
Pe malul meu îndepărtat.

Un trecător mirări doar iscă
Ascuns în neguri fără glas,
Gerul a prins piele de gâscă,
Ca rujul aerul e fals.

Pășesc pe drum de promoroacă
Ca pe-așternut de rogojini
Sătul pământul este dacă
Frig e-n cartofi și rădăcini.
1956

Traducere V.Bragagiu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu