Sunt Om

 

 

 

Motto: Nu știam ce minune e să fii Om,

 până când savanții nu m-au prefăcut în animal.

 

În depărtări împădurite

Din înserări atinse-n ceață

Apar chemările smerite

Ce mă invită-n altă viață.

 

Privesc ca la-nceput de cale

Spre zările tremurătoare

Când ziua cu picioare goale

Pe drum se duce la culcare.

 

Și mă întreb fără de teamă,

Doar cu un pic de fâstâcire

Unde și oare ce mă cheamă

Într-un exotic de neștire?

 

Mă țin de traiu-mi care este -

Îl știu, îl pipăi în cunoașteri

Și n-am dorință de-o poveste

Abstractă ca să prindă nașteri.

 

Realitatea mea precisă

Mă mulțămește și mă-ndeamnă

Să cred o carte care-i scrisă

Și-o nostalgie pală-n toamnă.

 

Sunt insul îmbrăcat în haine

Cu buzunare și cu nasturi

Și nu-mi pierd timpul după taine

Fără solidul cu balasturi.

 

Dar totuși... totuși... înainte

M-apleacă inima întreagă

Și cugete fără cuvinte

Nu vor ceva să înțeleagă.

 

Ca un boboc ce vrea să sfarme

Solzii de mugur cu-nflorirea

Închipuirea mea ce doarme

Aspiră pare-se uimirea.

 

O dragoste numai visată

Prin sfiiciune ce s-ascunde

Parcă mi-ar spune iată... iată...

Doar nu se vede... nu s-aude.

 

Iar primăvara ce se pierde

Prin lilieci și colți de cepe

Îmi zice proaspătă de verde:

„Păcat când noul nu se-ncepe!”

 

Ah, rațiunea mea savantă,

Iar am trădat bazele noastre:

Din existența-mi de pe pantă

Zbor spre pădurile albastre!

Victor Bragagiu