Zarea zilei ca sticlete
Țupăi din codru-n vale,
De pe nouri, mici și-ncete,
Razele se-ntind agale.
Pipăind ușor prin gheață,
Pe omătul strâns în valuri
Ele scapă-n dimineață
Picături de idealuri.
Care înfloresc scânteia
De o fac covor fantastic
Că îmi pare de aceia
Aerul că e elastic.
Se aude cum azurul
Tremură de încordare
Înecându-mi împrejurul,
Potopind preajmă și zare.
„Vreau să zbor! – așa îmi zice
Sufletul pe avântate –
Din frumosul de aice
În splendoarea de departe!”
Și îl cred: prea e frumoasă
Ziua care se începe
Când cărarea mlădioasă
Nu-ndrăznesc a o pricepe.
Și-o urmez cu urme grele
Pe-unde își lăsară sănii
Goana-n linii paralele
Peste semne de dihănii.
De mă duc și eu în fugă
Din plecare în venire
Precum ar râvni o rugă
Toată spre desăvârșire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu