Visele – păsări călătoare
Cu aripile larg întinse
Trec printre razele de Soare
De anotimpuri neînvinse.
Vin din adânca amintire
Ceru-nălțând ușor cu zborul
Strigând de viață și iubire,
Din muguri să-nflorească dorul.
Cu pene dalbe ca omătul
Fugind de-nțepeniri inerte
Nu-și rezervează îndărătul
Cu îndoielile corecte.
Întregi sunt numai avântate
Ca dintr-o pierdere amară
Înaripările cum toate
Se-nsuflețesc spre primăvară.
Le strig:„Îngăduiți oleacă!
Nu-i bine ca să fiți grăbite!
Lăsați credințele să treacă
De-a face cale înainte!”
Dar ele fug din toate cele,
În frică eu mă sting și scapăr,
Însă alerg iar după ele
Cumva, de lume, să le apăr.
Căci îndreptate-n Plaiul Verde
Uitară traiu-n substantive...
Eu viitorul nu-l pot crede,
Dar ele cred așa naive!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu