luni, 10 decembrie 2018

Seară


 
 
 
N-oi ști pace niciodată

Când dă-n floare o chindie

Și s-aude-nflăcărată

Muzica portocalie.

 

Întreg sufletu-i un freamăt

Proaspăt de primăvăratic

Văzul că se strânge-n geamăt

În splendoarea de jăratic.

 

Însă ochii vor mai multe

Ca să soarbă plini de sete

Parfumatele minute

Într-un timp pe îndelete.

 

Sentiment de plinătate

Simte inima mea strânsă

Ca pe-o dalbă libertate

Toată-n fericire plânsă.

 

Și o liniștire largă

Ca în legăn mă cuprinde-

Lumea-mi este foarte dragă

S-o colind, să mă colinde.

 

Toată ziua trece-n noapte

Și se-mprăștie prin stele

Prefăcând în blânde șoapte

Toate faimele ei grele.

 

Eu sunt parte de tihnire

Care ninge-n fulgi de note

Cum o boare de iubire

Stinge rugăciuni bigote.

 

Și în pașnica răscoală

Nu m-atinge-o frământare

Ori neliniște de boală,

Numai inima mă doare

 

C-așa pace mă-mpresoară

De mă-ndoi până-n tristețe -

Tocmai gem în orice seară

De atâta frumusețe.

Victor Bragagiu

joi, 6 decembrie 2018

Ninsoare


 
 
 
S-odrăslește Poezie!

Ca pe scumpele odoare

Îngerii-n argintărie

Gătesc stelele să zboare.

 

Meșteri fauri, meșteri fauri

Cu pălmuțele dibace

Toarnă agerimi de mauri

Sau fac oazele de pace.

 

Clești de aur, ciocănașe

Alicesc ca vii în mână

Giuvaierele gingașe

Sărbători ca să rămână.

 

Și visează, și creează

Făurind cu-nțelepciune

Din frânturile de rază

O minune la minune.

 

Orice stea este o artă,

Fiecare-i prospețime,

Fără pizmă, fără ceartă,

În iubiri numai și stime.

 

Flori de aer și lumine

Cum e adierea-n vânturi

Înzestrate cu-așa line

Aripioare de arginturi.

 

Câtă frumusețe rară

Mă pătrunde în privire,

Nu pot să nu ies afară

Presimțind o fericire.

 

Dragostea-n dalb mă cuprinde

Și răceala mi-o învinge:

„ Ce steluțe de colinde!

Doamne, ce frumos mai ninge!..”

 

Nu-și înțeasă fulgii graba –

Maiestuos vin și cuminte:

Nu s-au ostenit degeaba

Maiștrii cerurilor sfinte.

Victor Bragagiu

sâmbătă, 1 decembrie 2018

Sărbătoarea Unirii


E prima zi de iarnă

De ninge, ninge, ninge

Și stele cad, se-ntoarnă

Ca penele de înger.

 

Pierdute-s în ninsoare

Drumuri pestrițe-n file,

Hotarele de zare,

Luminile de zile.

 

Alunecă din ceruri

Ecouri de memorii

Cuvinte de-adevăruri

Să fie în istorii.

 

Vestind suflării toate

Că vine frig, furtună,

Iar vremuri înghețate

S-opresc nimic să spună.

 

Și numai într-o Țară

În timpurile-aceste

Se-ncepe-o primăvară

Mai mândră ca poveste.

 

 
 
 
Unde-un popor de oameni

C-un curcubeu* prin fire

Înalță glasul:„Doamne!

Iubim într-o Unire!”

 

Că de-asta încurcată

Începerea cerească

Făcu în piept, ca Tată,

Un Prunc să ni se nască.

*Munții Carpați.

Victor Bragagiu