Toamna

 

 

 

Prelinsă-n toamnă-i Vremea strâmtă

În diademă de aramă

Cu aerul senin de sfântă

Și-mpestrițare pe maramă.

 

Ora chindiei violete

Cu bătăturile de toacă

Se îngustează pe-ndelete,

Se micșorează câte-oleacă.

 

Triumful serilor trecute

În limpezi stele se răsfață

Cu tremurările tăcute

Muțeala nopții prinde gheață.

 

Avântul creșterii se curmă,

Oprirea e nehotărâtă

Privirea, visul dau în urmă

Ca și o palmă ce dă mită.

 

Zborul aripilor se-ncheagă

Precis în unghiuri și în jale

Lăsându-și amintirea-ntreagă

Doar în inele anuale.

 

Veacuri purtate-s ca și unde

În auriul de gutuie

Când aștrii-mprăștie secunde

Peste mirozna amăruie.

 

Totul dispare și rămâne

Ecou și răcnetul în inimi

Și parcă n-o să fie mâine,

Numai nimic și doară nimeni.

 

Iară în jur așa culoare

Că marginea ajunge margini

De parcă ploile de Soare

Încremeniră pe imagini.

 

E, pur și simplu, vremea-n toamnă

Și toamna vremii pentru mine

Când nici un vis nu mai îndeamnă

Pe cărăruia de lumine.

 

Când nici Credința, nici Cuvântul

Nu mă conving cu înainte,

Dar de pe tâmplele-mi argintul

Doar fulguiește în cuvinte.

Victor Bragagiu