Pășunat celest

 

 

 

Când pe cer se varsă-n turme

Stelele strălucitoare

Ca să pască de pe urme

Adierile de Soare,

 

Hăulind le mână bacii

Prin cotiri de constelații

De-ntuneric mai încoace

În furtună de creații.

 

Fac poteci mii de copite

Pe înaltele versante

Peste razele cosite

Miriștea  de diamante.

 

Pârtii în încurcătură

Că s-au încâlcit prea dese

De atâta-alergătură

Fără tâlcuri și adrese.

 

Totuși este-o cale lată

Ce pășunea o despică -

Calea Robilor înaltă

Cu durere de vlădică.

 

Curg cărările pâraie

Înspre ea de pestotlocul,

Uneori se rupe-n ploaie

Când prea mare crește focul.

 

Cu argintul fin pe spete,

Scânteierile pe lână

Merg mioare prin comete

Și prin zbucium de lumină.

 

Până-n zori cârduri de stele

Trec hățașuri ca în joacă,

Dar la stâne apun grele

Pline-n duh de busuioacă.

 

Prin pășunile celeste

Sufletu-mi se-nalță, crește

Cerul când ca o poveste

Visele îmi înflorește.

Victor Bragagiu