Prelinsă-n toamnă-i Vremea strâmtă
În diademă de aramă
Cu aerul senin de sfântă
Și-mpestrițare pe maramă.
Ora chindiei violete
Cu bătăturile de toacă
Se îngustează pe-ndelete,
Se micșorează câte-oleacă.
Triumful serilor trecute
În limpezi stele se răsfață
Cu tremurările tăcute
Muțeala nopții prinde gheață.
Avântul creșterii se curmă,
Oprirea e nehotărâtă
Privirea, visul dau în urmă
Ca și o palmă ce dă mită.
Zborul aripilor se-ncheagă
Precis în unghiuri și în jale
Lăsându-și amintirea-ntreagă
Doar în inele anuale.
Veacuri purtate-s ca și unde
În auriul de gutuie
Când aștrii-mprăștie secunde
Peste mirozna amăruie.
Totul dispare și rămâne
Ecou și răcnetul în inimi
Și parcă n-o să fie mâine,
Numai nimic și doară nimeni.
Iară în jur așa culoare
Că marginea ajunge margini
De parcă ploile de Soare
Încremeniră pe imagini.
E, pur și simplu, vremea-n toamnă
Și toamna vremii pentru mine
Când nici un vis nu mai îndeamnă
Pe cărăruia de lumine.
Când nici Credința, nici Cuvântul
Nu mă conving cu înainte,
Dar de pe tâmplele-mi argintul
Doar fulguiește în cuvinte.
