În serile de asfinţit
De ziuă străvezie
Vecia mi s-a pogorât
Sau eu - în veșnicie!
Pe treptele-n culori de-amurg
În mine cer se lasă
Ori că eu sufletu-mi parcurg
Spre bolta luminoasă.
O legătură s-a produs
Şi o unire-n prinderi –
Acolo ziua a apus,
Un dor aici s-aprinde.
Înţelegându-mă că sânt
Uimit de întâmplate
Seara-nfloreşte pe pământ
Simţiri de nestemate.
Cătam în juru-mi însetat
Frumosul în dorinţă
În inimă când am aflat
Cuvinte de Credinţă.
Care îmi spun ceea ce ştiu
În spirit şi în cuget,
Însă nu pot să le descriu
Din timpul care curge.
Le-mbrăţişez cu mult mai mult
În cânt de rugăciune
Şi le-nţeleg, şi le ascult,
Şi nu cred în minune.
Pe unduirea de pe cer
Zboară ca vise ele...
Sus fremătară stele.
Încerc naiv să le citesc
Cu gândul şi privirea
Că-n mugurul meu omenesc
Zâmbi Dumnezeirea.
Victor Bragagiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu