Lebede

 

 

 

Din orizonturi australe

În palmieri şi în catarge

Vin lebede – dalbe petale

Pe azuriul fără margini

 

Spre înflorirea de lumină

Din obosirea depărtării,

Din ţară verde şi străină

În plaiul alb al primăverii.

 

Cu glasurile lor înalte

Ce sună-a trâmbiţe de îngeri

Suflete cheamă să tresalte

Din neputinţe şi înfrângeri.

 

Lăsând argila cu tot lutul,

Îngheboşirea – cu supusul

Să reînceapă începutul,

Să hotărască cu apusul.

 

Însă-n ecouri mai răsună

Fără ca viaţa să o-ndrume

O toamnă palidă de Lună

Rămasă-n frunze şi în urme.

 

Dar lebedele sparg  tăcerea

Ce şede-n mine încruntată,

Că ea îşi scurge neputerea

În rămăşiţile din baltă.

 

Trec zburătoarele de şoapte

Prinse de lut şi de iubire

Şi se îndreaptă mai departe

Spre-o altă, proaspătă-nnoire.

 

Privirile şi-avântă dorul

Spre gingăşia de crăiese

Şi tremură în inimi zborul

Ca sfiiciunile miresei.

 

Şi-i înălţare, şi-i lărgime,

E roz de piersici, dalb de zarzăr,

Petale-n vers de prospeţime

Şi stihul de cocor şi barză.

 

Logodnicile îmbrăcate

În straie caste de splendoare

Pe bolta-albastră-naripate

Ori pe pământ floare la floare.

 

Grăbindu-se-n nunta din Paşte

Cu toată inima şi-avântul:

Ce bucurie vor cunoaşte

Întregul cer şi tot pământul!

 

O primăvară se întoarce

Cu argintia frumuseţe,

De nu-nţeleg cum de se face

C-oftez şi-o umbră  de tristeţe.

Victor Bragagiu