Duminică

 

 

 

Zorii și-au deschis petale

După ce-au cântat cocoșii

Semănând departe-n vale

Picături de raze roșii.

 

Răspund pomii cu iubire

Și-nfloritele lor salbe

Cum mireasa spre un mire

A pășit în straie dalbe.

 

Înflorirea răcoroasă

Prinde slove de Lumină

Și porni așa frumoasă

Ziua caldă și română.

 

Privind zarea peste margini

Ca și lebedele-n zboruri

Cu o forfotă-n imagini

Și cu înălțimi de doruri.

 

În splendoarea purpurie

Unui răsărit în rouă

Înflorește poezie

Foarte veche, foarte nouă.

 

Orice inimă ca floare

Se deschide pentru Viață:

„Bună dimineață, Soare!

Bună, bună dimineață!”

 

Prin furtunile de rază

Spulberă visul culorii

Pe sub aripa de barză,

Peste cârdul de prigorii.

 

În ninsorile Luminii

Se văd merii din colinde,

Parcă-s înfloriți creștinii

Viitorul când s-aprinde.

 

Este-o veșnică minune

Traiul care, pământește,

„Cristos a-nviat!” ne spune

Și „Adevărat!” trăiește!

Victor Bragagiu