Nopțile cu Lună

 

 

 

Nopțile cu Lună

Trec ușor ca zâne

În tăceri ce sună

Pe coline spâne.

 

Iar lumina pală

În confuze unde

Unde se răscoală,

Unde nu pătrunde.

 

Parcă înainte

O poveste spune

Fără de cuvinte

Despre vremuri bune.

 

Neavând sfârșire

N-are începutul

Precum o Iubire

N-o înghite lutul.

 

Fără subiecte

Și eroi de treabă

Fraze indirecte

Zic fără de grabă.

 

Înțeleg că una

Numai este Zâna

Și aud cum Luna

Deapănă lumina.

 

Iar povestea trece,

Trece mai departe,

Frumusețea rece

Tuturor împarte.

 

Cine o cuprinde

Fără de măsură

Vorbele-i aprinde

Cu a sa căldură.

Victor Bragagiu

Duminică

 

 

 

Zorii și-au deschis petale

După ce-au cântat cocoșii

Semănând departe-n vale

Picături de raze roșii.

 

Răspund pomii cu iubire

Și-nfloritele lor salbe

Cum mireasa spre un mire

A pășit în straie dalbe.

 

Înflorirea răcoroasă

Prinde slove de Lumină

Și porni așa frumoasă

Ziua caldă și română.

 

Privind zarea peste margini

Ca și lebedele-n zboruri

Cu o forfotă-n imagini

Și cu înălțimi de doruri.

 

În splendoarea purpurie

Unui răsărit în rouă

Înflorește poezie

Foarte veche, foarte nouă.

 

Orice inimă ca floare

Se deschide pentru Viață:

„Bună dimineață, Soare!

Bună, bună dimineață!”

 

Prin furtunile de rază

Spulberă visul culorii

Pe sub aripa de barză,

Peste cârdul de prigorii.

 

În ninsorile Luminii

Se văd merii din colinde,

Parcă-s înfloriți creștinii

Viitorul când s-aprinde.

 

Este-o veșnică minune

Traiul care, pământește,

„Cristos a-nviat!” ne spune

Și „Adevărat!” trăiește!

Victor Bragagiu

Leac

 

 

 

Vocea nopții violete

Umple lumea-n mângâiere

Pe-ndelete, pe-ndelete

Cum se-ntinde-un strop de miere.

 

Liniștirea se îmbună

Venind moale și duioasă

Îmbrăcată-n strai de Lună

Ce o-nalță luminoasă.

 

Aiuresc de gingășie

Florile și se îmbată

Ca un plâns de melodie

Într-o inimă-nsetată.

 

Frunzele-n ecou de freamăt

Plescăiesc din buze strânse

Doar de mai preling vreun geamăt

Din rărunchi oftând în vise.

 

Stele tremură să cadă

Înc-o viață să ridice

Sus, pe cer, șoptind grămadă

Ca și aurul din spice.

 

Întind palma mea fierbinte

Parcă vreau să prind din pace

Bobi de-argint pentru cuvinte

Ce-ar chema-nălțarea-ncoace.

 

Nu vor fi căderi de aștri

Și nici tremurul de carne,

Îngerii cu ochi albaștri

Vor putea minuni să-mi toarne.

 

Să-nflorească-n piept la mine

Prospețimi de libertate...

Și e noapte, și e bine,

Și sunt slobod de la toate.

Victor Bragagiu