***Aștept ningeri...

 

 

 

 

Aștept ningeri de parfumuri,

Fulguirea de albine

Și băltoacele pe drumuri

Cu vederile senine;

 

Năvălirea în petale

Și-mplinirile de doruri,

Prospețimea-n deal și vale,

Mâncărimile de sporuri.

 

Va veni, iată, degrabă

Vremea plină doar în Soare,

Iar vederea din podoabă

Deveni-va zburătoare.

 

Și-or albi turme la stână

Înălțându-se-n șiraguri

C-a fugi sufletu-mi tânăr

Cu-aripile după larguri.

 

Chiar de va vedea o lume

Pleata că îmi este-n faur

Și lucirii mele-n brume

Nu i-i locu-n zi de aur.

 

Dar toți oamenii-n privire

Și mi-s tineri, și drăguți îs

Ca măreața înflorire

De pe orișice crenguță.

Victor Bragagiu

Balta

 

 

 

În miroznele de noapte

Liniștirea vrea să-ncapă

Precum unduiri de șoapte

Se preling pe-unde de apă.

 

Iar alături se înnoadă

Fremătările de sălcii

În curbura de arcadă

Și-n întinsul lin al păcii.

 

Curg miresmele de stele

Pe-aerul vâscos de miere

Cu un vag de acuarele

Și parfum de conifere.

 

Luna fața sa domoală

Și-o tot tremură pe baltă

Unde o tihnire goală

Stă sfioasă și înaltă.

 

Adierile încurcă

Fire gingașe, senine

De la caierul din furcă

Zâna nopții care-o ține.

 

Iz de flori deabia deschise

Se-mpleti c-un val de stufuri

Cu zefire imprecise

Și ecouri de nădufuri.

 

O-așteptare parcă-n viață

Ar dori să îmi arate

Simpitatea cum măreață

Poate fi-n imensitate.

 

Și o vreme-obișnuită

Că eu n-aș lua-o-n seamă

Înspre-o cale infinită

Din banalități mă cheamă.

 

Nu mă-ndrept după visare

Să-mi propună vreo poveste:

Larg mi-i că în piept mă doare

În firescul care este.

Victor Bragagiu

Naivitatea înserării

 

 

 

Visele – păsări călătoare

Cu aripile larg întinse

Trec printre razele de Soare

De anotimpuri neînvinse.

 

Vin din adânca amintire

Ceru-nălțând ușor cu zborul

Strigând de viață și iubire,

Din muguri să-nflorească dorul.

 

Cu pene dalbe ca omătul

Fugind de-nțepeniri inerte

Nu-și rezervează îndărătul

Cu îndoielile corecte.

 

Întregi sunt numai avântate

Ca dintr-o pierdere amară

Înaripările cum toate

Se-nsuflețesc spre primăvară.

 

Le strig:„Îngăduiți oleacă!

Nu-i bine ca să fiți grăbite!

Lăsați credințele să treacă

De-a face cale înainte!”

 

Dar ele fug din toate cele,

În frică eu mă sting și scapăr,

Însă alerg iar după ele

Cumva, de lume, să le apăr.

 

Căci îndreptate-n Plaiul Verde

Uitară traiu-n substantive...

Eu viitorul nu-l pot crede,

Dar ele cred așa naive!

Victor Bragagiu

Răsărire

 

 

 

Zarea zilei ca sticlete

Țupăi din codru-n vale,

De pe nouri, mici și-ncete,

Razele se-ntind agale.

 

Pipăind ușor prin gheață,

Pe omătul strâns în valuri

Ele scapă-n dimineață

Picături de idealuri.

 

Care înfloresc scânteia

De o fac covor fantastic

Că îmi pare de aceia

Aerul că e elastic.

 

Se aude cum azurul

Tremură de încordare

Înecându-mi împrejurul,

Potopind preajmă și zare.

 

„Vreau să zbor! – așa îmi zice

Sufletul pe avântate –

Din frumosul de aice

În splendoarea de departe!”

 

Și îl cred: prea e frumoasă

Ziua care se începe

Când cărarea mlădioasă

Nu-ndrăznesc a o pricepe.

 

Și-o urmez cu urme grele

Pe-unde își lăsară sănii

Goana-n linii paralele

Peste semne de dihănii.

 

De mă duc și eu în fugă

Din plecare în venire

Precum ar râvni o rugă

Toată spre desăvârșire.

Victor Bragagiu