Nimeni nu va fi acasă
Doar amurgul. Și s-a stins
Ziua iernii luminoasă
Lângă storul larg deschis.
Numai aliciri piezișe
De moi stele-n cerul mic
Doar omăt și-acoperișuri
Și mai mult nimic... nimic...
Iar chiciura linii curmă
Și în mine iar te cerni
Tângă de un an urmă
Și durerea altei ierni.
Și iar vrea să mă apuce
Un păcat pitit în gând
Geamul cum apasă-n cruce
Vina lemnului flămând.
Pe neprins, pe draperie
Năvăli tremur ușor
Pășind tihna străvezie
Intri tu ca viitor.
Tu vei sta în ușă toată
Dalbă, simplă ca-n trecut
În văl limpede-mbrăcată
Fulgi din care s-au țesut.
1931
Traducere V. Bragagiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu