Crezând pornirea în minune

Eu mă deștept în dimineață

Încă-amorțit de-al nopții ger -

În fremătările de viață

Mă cheamă larguri și un cer.

 

Poate că nu pot a-nțelege

În care parte m-am pornit:

Înspre arama după lege

Ori  înspre țara de argint.

 

În nerăbdare mă așteaptă

Obstacole fără de dor,

Iară  la inimă, în poartă,

Am doar speranțele de zbor.

 

Se trece apa-n dalb de  floare

Ca roi de fluturi vise trec -

Din alergarea-mi după Soare

Înspre crepuscule m-aplec.

 

Se schimbă frunze ca și zile

Și zile-nmuguresc din nou

M-aș vrea un centru de idile

Pe al bucolicii tablou.

 

S-alerg prin țesături de raze

Necontenit și însorit

Și-n vântul ce îl scapă brazii

Să fiu doar veșnicul venit.

 

Doar, uneori, priveam spre seară

Cu ochi de cerb prins în săgeți

Țipând prin pietrele de moară

Întemnițarea-ntre pereți.

 

Din basmul limpede-al tihnirii

Treceam cascade de cristal,

Dar zbuciumările trăirii

Strânse-s de-amurgul triumfal.

 

Cum nu doresc drum mai departe

Prin mozaicul pământesc

Sub aripă mă trage-o noapte

Ca sufletul să-mi odihnesc.

 

Crezând pornirea în minune

Nu mă gândeam dintre culori

Că ziua-mi totuși va apune

Să mă-ntâlnească iar în zori.

Victor Bragagiu