Noapte pe țărm

 

 

 

Pânza mării scânteiază

Înțesută-n valuri slabe

Cu iscălituri de rază

Ca și litere arabe.

 

Liniștirea sună moale

Pe nisip cu clipocire

Precum șopote de poale

Râd în noaptea de iubire.

 

Din subtil de întuneric

Sunete s-aud uimite

De rondoul atmosferic

Care-aleargă înainte.

 

Melodia mării nu se

Dezmembrează-n note clare

Care blânde și supuse

Curg ca lacrimi de izvoare.

 

E ușor în atmosferă

Și în piept e-o ușurință

Parcă-n dorul care speră

Se-mplinește o dorință.

 

Însă nu prea transparentă

Nedorind să se repete,

Iar înșiruie atentă

O grămadă de secrete.

 

Încotoșmănate-n haine,

Cu privirile severe...

Se trec taine după taine

Prin firimituri de ere.

 

Geniale, mărunțele

Tind atenția să cheme.

Curg din râul mare-n stele

Într-o mică mare-n vreme.

Victor Bragagiu

Balta

 

 

 

Ascultă liniștea din baltă

Când alte tihne o alungă

Doar broaștele din unde saltă

Orăcăiala lor prelungă.

 

Strigă o pasăre din trestii

Părând aici foarte străină

Și libelulele aceste

În tremurare-s cristalină.

 

Iar zbenguiri de pește-n unde

Ce sar să se afunde-n ape

Rup sunete de nu știu unde

Însă atâta de aproape.

 

Șoptirea vântului sprințară

Prin păpuriș e-mpleticită

Și-mi taie prin auz țânțarul

Zburarea-n poftă calicită.

 

Prind ca să simt cum vremea are

Vremelnicia în odihnă

Că-i pipăiesc ușor hotare

Din pacea ei până la tihnă.

 

Dar vâsla mea ușor atinge

O clipocire lângă barcă,

Înțelepciunea brusc se stinge

Și iar o rog să se întoarcă.

Victor Bragagiu