Brumărel

 

 

 

Eternități de frunză

Freamătă file, file,

Iar vremea se amuză

Trecându-le prin zile.

 

Ieri doar în primăvară

S-au desfăcut cleioase,

Iar astăzi ninge-afară

Cu-arame ofticoase.

 

A vieții melodie

Din vara minunată

Le scrise-o poezie

Pe foaia lor curată.

 

E-o trecere prea iute

Ca o bătaie-n gene

Și cad pe întrecute

Poemele-n troiene.

 

Au fremătat o viață

Dorindu-se ca aripi,

Ci iată-n flori de gheață

Pământul le răsare.

 

Căderea nu-i cununa

Că-i tristă, că-i ferice:

„Eu zbor!” - își strigă una...

„Eu cad...” - alta își zice.

 

Pe un covor de vise

Ce nu mai poartă-avântul

Uitate ori înscrise

Doar le foșnește vântul.

 

Tristă pe-alee trece

Cu Dragostea-n durere

Toamna-n voalul rece

Vrând să le dea putere.

 

Le-adună la belșuguri

De dumitrițe-n brumă

Și seamănă cu muguri

Speranțele din urmă.

Victor Bragagiu