Brumărel

 

 

 

Eternități de frunză

Freamătă file, file,

Iar vremea se amuză

Trecându-le prin zile.

 

Ieri doar în primăvară

S-au desfăcut cleioase,

Iar astăzi ninge-afară

Cu-arame ofticoase.

 

A vieții melodie

Din vara minunată

Le scrise-o poezie

Pe foaia lor curată.

 

E-o trecere prea iute

Ca o bătaie-n gene

Și cad pe întrecute

Poemele-n troiene.

 

Au fremătat o viață

Dorindu-se ca aripi,

Ci iată-n flori de gheață

Pământul le răsare.

 

Căderea nu-i cununa

Că-i tristă, că-i ferice:

„Eu zbor!” - își strigă una...

„Eu cad...” - alta își zice.

 

Pe un covor de vise

Ce nu mai poartă-avântul

Uitate ori înscrise

Doar le foșnește vântul.

 

Tristă pe-alee trece

Cu Dragostea-n durere

Toamna-n voalul rece

Vrând să le dea putere.

 

Le-adună la belșuguri

De dumitrițe-n brumă

Și seamănă cu muguri

Speranțele din urmă.

Victor Bragagiu

Pastel de toamnă

 

 

 

Stihuiri autumnale

Cine vă va pune prețul?

Pe oftările din vale

Desenați letopisețul.

 

Curge aur și aramă,

Sună bronzu-n zvon de purpur

Cum pot în această gamă

Să fiu trist ori să mă supăr?

 

Iar dacă-s mâhnit de viață

Care trece tren pe șine:

M-am trezit de dimineață,

Ci-am uitat să beau lumine.

 

De-asta umblu cu nimica,

Când  pastelurile toamnei

Doar îmi cresc în mine frica

Neîncrederii în oameni.

 

Însă deșteptat de zorii

Înfloriți bujori în zare

Citesc ritmuri  ce cocorii

Le scriu pe-azuriu cu aripi.

 

Nu mă zgribulește frigul

Brumărelului din șesuri -

Ascult gâștele ce-și strigă

Despărțirea lor în versuri.

 

Și nici inima nu-mi geme

Strânsă-n umbre imprecise

Coloratele poeme

Mă încântă-n arbori scrise.

 

Căci atâta poezie

Sună-n jurul meu acuma

De  pornește-n veșnicie

Troscăind din oase huma.

 

Sunt o parte din pastelul -

Poate-o literă ori rimă,

Fir subțire în penelul

Pânza toamnei ce animă.

 

Mic detaliu scos din lege

Pentru a-mplini pictura

Dumnezeu când îl alege

De-a-și  semna  iscălitura.

Victor Bragagiu