Melodia de chindie
Scrisă fără de penele
Inima mea străvezie
O gătește pentru stele.
În culori nebune-o împle
Că ea freamătă mesteacăn
Doar argintul de pe tâmple
Poate numai ca să tacă.
Se petrec pe-alături clipe
Fâlfâinde și în zboruri
Lăsând penele să țipe
Neputința-n viitoruri.
Aduc liniștea acasă
Așezând-o la fereastră,
Iară bolta luminoasă
Încă-ngăduie albastră.
Dar se stinge azuriul
Lin, treptat, fără durere,
Izbucni portocaliul
Pentru ultima putere.
Apoi stingerile-ncete
Șterg culorile din zare
Că-s acorduri violete
Ori sunt notele de Soare.
Înțeleg că-n pasiune
Sufletul ar vrea să strige,
Dar îl rog cu cele bune
Să asculte maci în sânge.
Căci și-or pierde din petale
Perindându-și înflorirea
Când cu gândurile-agale
Plăsmui-voi amintirea.
Peste mine-or să-nflorească
Miturile-n constelații,
Avântarea-mi omenească
Vise va trimite-n spații.
Să culeagă sau să pască
Din cuvintele bătrâne
Împletite ca o pască
Și legate cu suspine.
Obosită să se-ntoarcă
Cobiliță încărcată
Să simt că în viață parcă
Mai trăiesc încă odată.
Victor Bragagiu
