vineri, 25 august 2017

Aspirație


 
 
 
Gâște-au născut o strigare

Albastră din lacul de-aramă

Parcă-n apusul de Soare

Basmele nopților cheamă.

 

Ca-n arămia chindie

Ele să vină în stele

Pe undele de melodie

Cu dansul de val și de iele.

 

Când trestia fluieru-și sună

În vântul molatec și verde

Cu notele-n aur de Lună

Iar inima speră și crede.

 

Că este în suflet căldură

Și-aceasta nu e o poveste,

Că viața nu-i trecere sură

Lumină atâta cât este.

 

E zborul născut de iubire

Aripile când le înalță

Și-n patima de fericire

În cer vor pătrunde-n speranță

 

Cu-această odihnă în noapte

Cu versul de basm și de apă,

Cu visele spuse în șoapte

Ce n-au cum în lume să-ncapă.

Victor Bragagiu